În fiecare an, pe data de 10 noiembrie, Forţele Terestre Române sărbătoresc Arma Artilerie. Aceasta este una dintre cele mai puternice arme, destinată sprijinului cu foc al operaţiilor forţelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre şi de la suprafaţa apei.

Armata Română își sărbătorește artileriștii

Data istorică de 10 noiembrie 1843 reprezintă o imprimată pe veci în istoria artileriei române ce marchează începutul procesului devenirii artileriei moderne în România. Prin Porunca Domnească nr. 198, s-a decis oficial la acea vreme înfiinţarea primei baterii de artilerie a Ţării Româneşti şi încadrarea acesteia cu ofiţerii, subofiţerii şi militarii necesari. Primul comandant al primei baterii de artilerie a fost căpitanul Pavel Lenz.

De altfel, pe data de 19 septembrie 1916, pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata 3, s-a organizat cu succes primului avion inamic de către o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, calibru 75 mm Deport  şi nu cu tunuri terestre adaptate.

În perioada 1843-1850, au fost organizate primele baterii de artilerie în Ţara Românească şi în Moldova şi au fost înfiinţate turnătorii proprii în Munţii Apuseni, potrivit „Calendarului Tradiţiilor Militare”

Cât a durat tot conflictul ruso-turc, în luptele de la Brăila, Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov, au fost puse în valoare, între 1853-1854, bateriile de artilerie din Ţara Românească şi din Moldova.

Evoluţia acestei arme s-a putut concretiza prin sprijinul măsurilor care au vizat organizarea, dotarea, reglementarea şi instrucţia. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din tot teritoriul României. Acesta era denumit „Direcţia stabilimentelor de materiale ale artileriei”, iar pe data de  23 noiembrie 1861, a fost organizată pe trei secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi Fabrica de pulbere.

Ne aducem aminte de faptul că în septembrie a anului 1860, a fost publicat, în „Monitorul Oastei”, primul regulament de trageri pentru artileria română. Acesta era cunoscut sub numele de „Teoria dării” şi întocmit de maiorul George Manu.

La acea vreme, organizarea şi înzestrarea unităţilor de artilerie, arăta că acestea erau împărțite în artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate şi artileria antiaeriană, care a luat fiinţă la 15 august 1916, la momentul constituirii Corpului Apărării Antiaeriene.

Armata Română dispunea de 294 baterii de artilerie, înaintea declanşării Primului Război Mondial. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a emis ordinul pentru sporirea efectivelor până la nivelul celor de război.

Pe data de 1 septembrie 1948, a fost înfiinţat Comandamentul Artileriei. Ulterior, încă din anul 1949, cea mai mare parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc, având caracteristici de nivel superior. Puțin mai târziu, în anul 1961, au luat fiinţă unităţile de rachete, iar între 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou, au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eşaloanelor, au intrat în dotare, alături de autotunurile şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele antitanc dirijate. În prezent, fiecare Brigadă din România deține propriul Batalion de Artilerie, în cadrul căruia activează cei mai buni militari specializați pe această armă.

În toate garnizoanele din ţară unde sunt dislocate unităţi şi mari unităţi de artilerie se va desfăşura un program de activităţi de omagiere a jertfelor înaintaşilor, prin respectareaa tradiţiilor de luptă şi de prezentare a etapei actuale parcurse de Artileria Română în cadrul procesului de transformare.