În ultimii ani, aparatele de înregistrare video sunt din ce în ce mai prezente în viața oamenilor. Legislația este clară atât în ceea ce privește montarea, cât și utilizarea lor.
Unde pot fi montate camere de supraveghere la bloc
Camerele de supraveghere pot fi montate pe străzi, pe autostrăzi, în parcuri, în mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale, în interiorul precum și în exteriorul clădirilor, devenind un instrument eficient în descurajarea și detectarea activităților infracționale.
Folosirea lor este limitată, este important să nu se încalce „dreptul la viață privată” – garantat prin lege. Astfel, în ciuda faptului că sunt considerate utile și contribuie la siguranța oamenilor, aceste aparate nu pot fi instalate oricum, oricând și oriunde.
Camerele de supraveghere se pot monta pentru următoarele motive:
- Protejarea clădirilor, instalațiilor și/sau a persoanelor;
- Siguranța spațiilor publice;
- Identificarea, protecția și eliminarea infracțiunilor;
- Dovezi în instanță.
În cazul blocurilor de locuințe, aceste aparate se pot instala doar dacă este obținut consimțământul locatarilor și al administratorului imobilului și dacă există un motiv precis care să justifice montarea acestora.
Zonele în care este interzis să filmezi
Ele sunt interzise în situațiile în care pot ajuta la recunoașterea celor care sună la interfon sau sonerie, filmează spațiile comune, capturează imagini cu priveliștea de la balcon.
Locurile unde pot fi montate camerele de supraveghere la bloc:
- intrarea în imobil;
- liftul și intrarea în acesta;
- casieria de la asociație, ș.a.
Decizia de montare si utilizare a aparatelor de înregistrare video poate fi luată doar după informarea și obținerea acordului locatarilor.
Cu toate că legislația nu interzice montarea și utilizarea lor pe fiecare etaj al clădirii, autoritățile nu recomandă acest lucru, în condițiile în care există posibilitatea ca ușa locatarilor să intre în câmpul vizual.
Imaginile surprinse pot fi folosite doar în scopul declarat, însă locatarii pot cere intervenția autorităților în cazurile în care constată că filmările au determinat creșterea tarifelor de întreținere sau au fost utilizate pentru a monitoriza vecinii.
Filmările se pot păstra pentru cel mult 30 de zile. Perioada poate fi prelungită, doar în situații excepționale.