Întârzieri la plata voucherelor pentru alimente
Prima tranșă a voucherelor alimentare se va livra abia în luna martie, iar următoarele tranșe vor fi trimise la fiecare două luni, mai exact în lunile mai, iulie, septembrie și decembrie.
Și ajutorul pentru energie va avea o întârziere. Abia în luna februarie se va livra jumătate din acest ajutor, iar restul în luna septembrie a acestui an. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să își plătească facturile rămase restante din luna noiembrie a anului 2022.
Benzina si motorina se scumpesc
Anul 2023 incepe cu noi scumpiri, deși românii sperau ca prețurile să se mai domolească în noul an. Chiar în noaptea de Anul Nou benzina s-a scumpit cu 36 bani/l, iar motorina cu 38 bani/l, în staţiile OMV Petrom, dar şi în cele Rompetrol şi Mol.
Creșterea de preț are loc ca urmare a deciziei Guvernului de a renunţa la reducerea de 50 de bani/l convenită cu companiile, dar şi a celei a Ministerului de Finanţe de a majora nivelul accizelor stabilite de Parlament la nivelul minim dintr-o directivă UE.
Iată noile prețuri ale carburanților în 01 ianuarie 2023:
Benzina standard | Motorina standard | |
Petrom | 6,29-6,35 lei/l | 7,49-7,52 lei/l |
OMV | 6,40-6,44 lei/l | 7,57-7,60 lei/l |
Rompetrol / Mol | 6,39-6,45 lei/l | 7,56-7,60 lei/l |
Guvernul a anunțat că decizia de a suspenda ajutor pentru români ar putea fi anulată dacă prețurile vor crește din nou în perioada care urmează.
Împrumuturi bancare mai scumpe
De o surpriză neplăcută vor avea parte și românii care au credite cu dobânzi variabile legate de indicele IRCC. De la 1 ianuarie 2023, indicele creşte de la 4,06% la 5,71%.
IRCC a luat locul ROBOR și este dobânda care se aplică la creditele luate de debitori începând din mai 2019, dar și la creditele mai vechi de această dată, dar refinanțate după mai 2019.
Creșteri de TVA în 2023
Tot în prima zi a anului se majorează și TVA-ul.
Pentru băuturile care conțin zahăr sau îndulcitori, cota de TVA va crește de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.
În ceea ce privește serviciile de cazare, restaurant și catering, a fost majorată cota de TVA de la nivelul actual de 5% la 9% începând cu 1 ianuarie 2023.
Crește asigurarea auto RCA
Unii români plătesc asigurări auto RCA și cu 40% mai scumpe comparativ cu finalul anului trecut, dacă își încheie acum o poliță. Scumpirile vin după ce în acest an a fost declarat oficial falimentul City Insurance, cel mai mare asigurător auto de pe piață, care ținea prețurile jos. Ceilalți asigurători au crescut imediat prețurile, anticipând preluarea clienților City Insurance care urmau să își schimbe asigurătorul.