În ultimele două decenii, multinaționalele vest-europene au fost coloana vertebrală a economiei românești, contribuind la creșterea PIB-ului și transformând piața locală într-o arenă globalizată. Însă, acest peisaj este pe cale să se schimbe radical. Vedem cum coloși locali precum DIGI în telecomunicații, Banca Transilvania în sectorul bancar, sau Dedeman în retail, câștigă masiv cotă de piață, în timp ce giganții internaționali își pierd din influență și relevanță.

Dar de ce se întâmplă acest lucru? Există două motive fundamentale, care se întrepătrund și explică declinul inevitabil al multinaționalelor vest-europene în România.

1. Grilele de salarizare de la HQ: Între realitate și absurd

Primul motiv ține de incapacitatea multinaționalelor de a înțelege dinamica pieței salariale din România. În timp ce salariile cresc aici cu 10-15% anual, datorită inflației și creșterii economice locale, grilele salariale impuse de la sediul central al acestor corporații reflectă o realitate total diferită. Acolo, în Europa de Vest, salariile stagnează, crescând cu un ritm de 1-2% anual. Această discrepanță nu este doar hilară, ci și distructivă pentru afacerile lor din România. Salariile impuse de HQ au ajuns să fie de râsul curcilor, forțând angajații locali să caute alternative mai profitabile, cum ar fi munca pe platforme precum Uber, decât să rămână în companiile respective.

Rezultatul? Mulți dintre cei care rămân sunt fie lipsiți de experiență, fie demotivați, iar serviciile oferite de aceste multinaționale au început să se degradeze vizibil. În loc să investească în calitate și în oameni, multinaționalele au creat un haos organizațional, transformându-se treptat în fantome ale fostei lor măreții. În contrast, companiile românești, mai flexibile și mai conectate la realitatea locală, au știut să ofere pachete salariale competitive, atrăgând talentele și consolidându-și poziția pe piață.

2. Situația financiară precară a multinaționalelor: Cash-cow sau vacă de muls?

Al doilea motiv ține de situația financiară disperată a grupurilor mari care controlează aceste multinaționale. În fața unor dificultăți economice majore în Europa de Vest, filialele din România au fost transformate în „cash-cows” – surse de profit și lichiditate menit

e să acopere pierderile colosale de la centru. Investițiile și creșterea au devenit doar o amintire, deoarece sediul central cere constant mai mult cash pentru a astupa găurile financ

iare din țările vestice. În aceste condiții, filiale care altădată se bucurau de sprijin pentru expansiune și dezvoltare au fost lăsate fără resurse, ceea ce a dus la stagnare și chiar declin.

Lipsa de investiții nu doar că afectează competitivitatea acestor companii, dar le și împinge către un final inevitabil: vânzarea activelor locale. În condițiile în care economiile din Europa de Vest nu mai funcționează așa cum o făceau în trecut, aceste multinaționale se văd nevoite să vândă operațiunile din România pentru a-și susține bilanțurile din țările de origine. Capitalul local și investitorii din SUA, țările anglo-saxone, Asia sau chiar din Golf sunt pregătiți să preia controlul. Astfel, bugetul acestor companii internaționale va fi reîntregit temporar, însă pierderile pe termen lung vor fi enorme.

Un final inevitabil

Așadar, asistăm la un sfârșit inevitabil al epocii multinaționalelor vest-europene în România. Încet, dar sigur, companiile locale câștigă teren, profitând de incapacitatea multinaționalelor de a se adapta la realitățile economice din România. Este un proces accelerat de deteriorarea economică a țărilor din Europa de Vest, care se confruntă cu propriile lor probleme financiare și sociale.

Pentru România, acest fenomen poate fi o oportunitate. Capitalul local își va consolida poziția, iar investitorii din afara Europei vor vedea în România o piață atractivă, unde pot investi și genera creștere. În acest context, bugetul de stat ar putea beneficia de pe urma creșterii investițiilor interne și externe, iar previziunile economice pot deveni mai optimiste, în pofida provocărilor globale. Proiectele de buget ale României vor trebui să reflecte această schimbare de paradigmă, susținând dezvoltarea capitalului autohton și atragerea de investiții strategice.

Totuși, această tranziție nu va fi lipsită de provocări pentru bugetari și pentru administrația publică. Statul român va trebui să gestioneze inteligent acest val de schimbări, asigurându-se că resursele sunt direcționate eficient pentru a sprijini creșterea economică și a menține stabilitatea socială. De asemenea, accesul la credite și împrumuturi va juca un rol crucial în această ecuație, întrucât finanțarea corectă a proiectelor de dezvoltare va decide ritmul și succesul acestei tranziții.

În concluzie, ceea ce vedem acum este doar începutul. Multinaționalele vest-europene nu mai sunt acei titani de neclintit. Epoca lor în România este pe cale să apună, lăsând loc pentru capitalul local și pentru investitori noi, din zone economice mai dinamice. Este un sfârșit pentru unii, dar un nou început pentru alții. Și, cel mai important, o șansă uriașă pentru România de a-și regăsi identitatea economică și de a deveni un jucător major pe scena regională.