Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și mai multe organizații patronale din România cer autorităților reorganizarea teritorial-administrativă a țării: comasarea și scăderea numărului de județe la 15 și redefinirea comunelor și orașelor.
Camera de Comerț arată că economiile astfel realizate ar permite echilibrarea bugetului de stat, în condițiile în care „România riscă să piardă cele mai importante avantaje pe care le are: predictibilitatea și fiscalitatea redusă”.
Principalele măsuri cerute de Camera de Comerț:
- reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15
- redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori
- redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori
- toate instituțiile publice deconcentrate să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.
„În împrejurările actuale, România nu mai este o destinație atractivă pentru investitorii străini din punctul de vedere al forței de muncă calificate și din cauza retrocedărilor făcute haotic. Astfel, România s-ar putea afla în imposibilitatea de a oferi terenuri pentru deschiderea unor linii de producție, mai ales în contextul în care multe afaceri și-au început relocarea din Asia. Singura atractivitate pe termen mediu și lung a României poate rămâne fiscalitatea redusă susținută de predictibilitate. În această conjunctură complicată, CCIR consideră că există riscul ca prin adoptarea unor măsuri eronate în ceea ce privește acoperirea găurilor bugetare, mediul de afaceri să devină, dacă nu un țap ispășitor, atunci cel puțin o victimă colaterală”, arată Camera de Comerț într-un comunicat de presă.
Iată câteva din propunerile pentru noua configurare:
- Bucureştiul se unește cu Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman,
- Arad se unește cu Timiş şi Caraş-Severin,
- Clujul se unește cu Bistriţa, Sălaj şi Maramureş.
Motivele aceste propuneri
Din punct de vedere al instituţiilor administrative asta ar presupune stabilirea unei reşedinţe de judeţ care va reuni toate instituţiile mari, adică deconcentratele. Un astfel de proiect a mai fost pus în discuţie, dar nu s-a materializat.
Susținută intens de mai multe organizații patronale și asociații, propunerea Camerei de Comerț și Industrie a României vine ca o soluție pentru lipsa de eficiență a unui sistem birocratic stufos si mult prea costisitor.
Reforma teritorială – discuții, dar nimic concret
Actuala împărțire a teritoriului, extrem de fragmentată, datează încă din 1968 și este considerată de experți una din cauzele decalajelor de dezvoltare și lipsei de infrastructură. Președintele Iohannis s-a pronunțat și el în anii precedenți pentru necesitatea unei reforme teritoriale, dar până în acest moment nu există nici o inițiativă guvernamentală sau parlamentară în acest sens.
Actuala organizare a administrației centrale, cu structuri (inspectorate, direcții etc.) în fiecare din cele 41 de județe, plus sectoarele Bucureștiului, e criticată constant pentru lipsa de eficiență și pentru menținerea unui aparat birocratic stufos, cu costuri uriașe pentru stat.
În ultimul deceniu au existat două exemple semnificative de trecere de la structurile județene la cele regionale: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF – în 2013) și SRI în 2019. Ambele instituții au fost reorganizate pe baze regionale ca să-și eficientizeze activitatea.
În decembrie 2020, și Asociaţia Municipiilor din România (AMR) ceruse o nouă organizare administrativ teritorială. „România este singura ţară din Uniunea Europeană, din cadrul fostului bloc comunist, care are o lege a organizării administrativ-teritoriale a ţării din perioada regimului comunist (1968). Această lege, fundamentată pe principiul centralismului democratic, specific regimului comunist, este în contradicţie flagrantă cu principiul subsidiarităţii care stă la baza construcţiei şi funcţionării Uniunii Europene. De asemenea, această lege constituie un obstacol major în calea modernizării României, a debirocratizării şi a absorbţiei mai eficiente a fondurilor europene”, arătau reprezentanţii AMR.