Miting joi 21 septembrie 2023 – ora 11,00
Ministerul Finanțelor – minim 1500 de participanți
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) împreună cu sindicatele EUROPOL, DICASTERIAL, SNST, SAONRC, SNCSP și celelalte sindicate naționale din Federația PUBLISIND cu 32.000 de membri de sindicat, polițiști de penitenciare, polițiști, grefieri, salariați din administrația publică, justiție, asistență socială, finanțe și control financiar, tineret și sport, mediu, cultură și alte domenii, afiliată la Blocul Național Sindical declanșează acțiuni de protest contra măsurilor de austeritate care includ tăieri de salarii și de posturi, disponibilizări, creșterea taxelor, suspendarea unor drepturi, radieri de funcții, distrugerea deliberată, inexplicabilă a instituțiilor statului și chiar vulnerabilizarea structurilor de forță ale României în plin război la granițe.
Prima acțiune organizată de PUBLISIND este – Miting la Ministerul Finanțelor joi, 21.09.2023, începând cu ora 11,00. Estimăm minim 1500 de participanți la acțiune, care vor protesta contra măsurilor de austeritate abuzive ce vor intra în vigoare pe baza unui proces nedemocratic, lipsit de transparență și care demonstrează evitarea dialogului și a partenerilor sociali, denumit „ANGAJAREA RĂSPUNDERII GUVERNULUI”.
Alături de PUBLISIND se vor afla joi în stradă și alte organizații sindicale din Blocul Național Sindical având în vedere faptul că măsurile de austeritate afectează un spectru larg de domenii și categorii de salariați, nu numai din sistemul public. Pentru anul 2023 legea-cadru privind salarizarea prevede calculul salariilor prin multiplicarea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim însă guvernele de coaliție din ultimii ani au blocat sistematic legea pentru ca în 2023 să își angajeze răspunderea pe… tăieri și nu pe respectarea și aplicarea legii.
EFECTELE MĂSURILOR DE AUSTERITATE
- Radierea unor funcții / posturi din instituții publice care oricum au deficit de personal cronic
- Disponibilizări din instituțiile publice dezintegrate prin comasare/desființare
- Tăierea sporurilor pentru ore suplimentare și ore lucrate în zilele de repaus și sărbători legale
- Tăierea voucherelor de vacanță
- Tăieri de sporuri pentru condiții de muncă, fără ameliorarea condițiilor
- Tăieri de cuantumuri la indemnizații de hrană / norme de hrană / tichete de masă
- Amânarea plății drepturilor salariale restante obținute prin hotărâri judecătorești
Informațiile ne-au fost comunicate de domnul Sergiu POP, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare Filiala Penitenciar Bistrița, care organizează și ”delegația” de protestatari Bistrițeni aflată în acest moment la București.