
Fie că suntem tineri sau bătrâni, studenți, angajați sau manageri, profesori, doctori, militari sau muncitori necalificați, cu specializări sau fără, cu toții avem în comun ceva: propriul BUGET.
Fiecare dintre noi este propriul său manager, fiecare își gestioneaza singur propriile finanțe. Astfel, fie că folosim sau nu produse sau servicii bancare, educația financiară este o necesitate in aceste vremuri.
Întocmirea unui buget personal te va ajuta sa înțelegi cum să nu cheltui tot ce câștigi, cum să reduci din cheltuieli și cum să economisești.
Ca un exercițiu de început, trece pe o hârtie într-o parte veniturile și în cealaltă parte cheltuielile efectuate, pentru ultimele trei luni. În aceste fel vei descoperi unde se duc banii tăi, cum sa stabilești si cum sa îți gestionezi cheltuielile.
Împarte cheltuielile în trei categorii:
- cheltuieli fixe: rata la credit, chiria, întreținerea, factura la gaz și energie electrică, telefonul, cablul, etc – acestea sunt cheltuieli care trebuie plătite pentru a evita penalizările.
- cheltuieli flexibile: mâncare, îmbrăcăminte, produse pentru uz personal, vacanțele, etc
- cheltuielile cu asigurarile, impozitele – se plătesc anual sau trimestrial, dar trebuie să le includem în buget.

SFATURI pentru gestionarea BUGETULUI
- Rezistă tentației de a cumpăra lucruri care nu-ți folosesc!
- O parte din bonusurile primite le poti economisi.
- Verifică soldul economiilor tale, a disponibilului în numerar sau soldul contului tău prin ATM sau internet banking.
- E de preferat sa depui economiile într-un depozit la bancă, uneori aceste depozite sunt garantate! Astfel vei rezista tentațiilor de a cheltui.
- Renunță într-o măsură cât mai mare la plățile în numerar și utilizează mijloacele moderne de plată.
- Plătește cu cardul la comercianți, este în avantajul bugetului tău.
- Dacă ai nevoie să retragi bani, din punct de vedere al costurilor cel mai indicat este să utilizezi ATM-urile băncii care a emis cardul.
- Dacă vrei să accesezi un credit, analizează-ți situația financiară și vezi dacă îți poți permite un împrumut si de ce sumă reală ai nevoie.
- Întotdeauna citește cu atenție toți termenii si condițiile de acordare a creditului, e un drept al tău, dar și o răspundere! Cere toate detaliile legate de dobânzi, costuri, comisioane, fii sigur că ai înțeles toți termenii.
- Înainte să decizi plata în avans a creditului solicită băncii sau instituției de credit un calcul al sumei totale de plată, inclusiv a costurilor aferente acestei operațiuni.
- Dacă ai o indisponibilitate financiară, adresează-te imediat băncii pentru a căuta soluții
- Documentează-te !

Multora dintre noi le lipsește educația financiară, foarte mulți oameni nu au un buget personal pentru că nu au cunoștintele necesare pentru administrarea acestuia. Cu toate că administrarea unui buget poate părea o activitate plictisitoare, anostă și potrivită mai degrabă celor de o vârstă mai înaintată, gestionarea corectă a cheltuielilor si a veniturilor are ca efect independența noastră financiară, îi face pe oameni să fie stăpâni pe finanțele lor, să poată sa ia decizii fără a fi constrânși de eventuale lipsuri financiare.
Banii sunt cu siguranta unul dintre modurile in care ne putem transforma visurile in realitatea pe care o traim.