Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat săptămâna trecută asistentul virtual EVA, pentru utilizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale la nivel naţional (POSF).
Conform comunicatului remis joi AGERPRES, ANRE a implementat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale” – SMIS 129990/705, Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale la nivel naţional (POSF), devenind astfel operator al acesteia.
POSF este o platformă informatică unică la nivel naţional dedicată clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, care automatizează procesul de schimbare a furnizorului, prin simplificarea fluxurilor de informaţii şi documente.
„Pentru a se familiariza cu funcționalitățile platformei, am pus la dispoziţia consumatorilor, începând cu data de 16.03.2023, asistentul virtual, denumit Eva, care poate răspunde întrebărilor utilizatorilor privind detalii legate de procesul de schimbare a furnizorului, de contractare, de POSF, precum şi informaţii legate de reglementări specifice schimbării furnizorului. Acest sistem inteligent permite asistentului virtual Eva să înveţe permanent prin prisma întrebărilor adresate de consumatori şi să fie în măsură de a oferi răspunsuri detaliate la problematicile ridicate de aceştia pentru domeniul specific al energiei electrice şi gazelor naturale. De asemenea, sunt disponibile manuale de utilizare şi tutoriale, în care se prezintă în detaliu modul cum se accesează şi se utilizează POSF. În vederea operaţionalizării platformei, am aprobat, prin Ordinul nr. 3/2022 cu modificările ulterioare, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale (Regulament POSF)”, a declarat preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă.
De la data finalizării POSF, furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale şi operatorii de reţea încarcă şi actualizează continuu metadatele pentru locurile de consum şi pentru contractele de furnizare şi de reţea, conform obligaţiilor instituite prin Regulamentul POSF.
Înregistrarea datelor şi informaţiilor despre clienţii finali, precum şi orice schimbare administrativă din contract sau schimbarea furnizorului, se efectuează în POSF de către furnizorul actual al acestora, iar pentru locurile de consum existente înregistrarea se face de către operatorii de reţea.
La acest moment în POSF se identifică următoarele: total locuri de consum – 15.491.157, locuri de consum energie electrică – 10.575.498, locuri de consum gaze naturale – 4.915.659.
„Fac precizarea că în acest moment sunt înregistraţi în POSF: 102 de furnizori de energie electrică, 73 furnizori de gaze naturale, 41 de operatori de reţea de energie electrică şi 35 de operatori de reţea de gaze naturale. În acest context, urmărim permanent şi verificăm, împreună cu furnizorii şi operatorii de reţea, modul de funcţionare a POSF şi fluxurile iniţiate de aceştia, în vederea stabilizării procesului de schimbare a furnizorului atât de energie electrică, cât şi de gaze naturale prin POSF. Adoptarea acestor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale, concomitent cu implementarea soluţiei informatice intuitive şi inovative POSF, conduce la derularea procesului tehnic de schimbare a furnizorului în 24 de ore, îndeplinind astfel cerinţele europene. Prin acest proiect am realizat optimizarea proceselor operaţionale din piaţa de energie, în scopul diminuării birocraţiei şi consolidării concurenţei prin reducerea duratei de schimbare a furnizorului în beneficiul consumatorului final”, a precizat preşedintele ANRE.