Şmecheria oltenească – cum s-a născut o legendă cu iz de podgorie
Se știe că oltenii sunt descurcăreți din fire, dar de unde vine, de fapt, „șmecheria”? Ei bine, povestea are rădăcini adânci, asezonate cu vin și negoț. În vremurile de odinioară, boierii olteni care stăpâneau podgoriile din zona Drăgășani au decis să angajeze un expert. Nu unul oarecare, ci un specialist în degustarea vinurilor. Era omul pe care nu-l păcăleai cu vin de duzină, iar numele lui venea tocmai din limba germană, unde „schmecken” înseamnă „a avea gust” sau „a fi bun la gust”. Acest specialist, numit „șmecher” de către localnici, avea un simț infailibil. Nu era chip să-l fraierești.
Dar să revenim la negustorii sași, căci ei sunt piesele de rezistență în această poveste. Pe atunci, sașii din Siebenburgen (Transilvania, cum îi spunem noi astăzi) treceau Carpații în căutare de vin și schimburi comerciale. Veneau cu mărfuri de meșteșugărie impecabilă, apreciate pe întreg continentul, și dădeau de oltenii veseli și pricepuți. Însă oltenii aveau și ei un „buget” bine gândit: cum să scoată mai multe venituri din vinul lor fără să facă prea multe cheltuieli.
Negustoria de… amețit negustorii
Astfel, acești negustori sași erau întâmpinați cu mese întinse și vinuri cât cuprinde. Desigur, vinul nu era unul oarecare, ci cel mai tare din cramă. Sașii, neobișnuiți cu licorile oltenești, își pierdeau repede echilibrul financiar… pardon, echilibrul în general. În timp ce prețurile la produsele meșteșugărești scădeau pe măsură ce sașii se îmbătau, bugetul oltenilor creștea sănătos.
Dar nu se termina aici! După ce se negociau prețurile, oltenii le dădeau sașilor să mai guste „din ăla” și „din ăla” vin, să nu-și revină din aburii negocierilor. La final, vinul bun era strecurat în câteva butoaie, iar restul se umplea cu zaibăr de calitate discutabilă, un tulburel de toată frumusețea. Când sașii ajungeau acasă și verificau marfa, dădeau ochii cu cheltuielile făcute și cu o sumedenie de vin „de calitate îndoielnică”, ca să nu spunem mai mult.
Intră în scenă șmecherul!
Acum, să nu credeți că negustorii sași nu au găsit o soluție. După câteva astfel de schimburi „în pierdere”, aceștia au decis să-și aducă un as din mânecă: Der „Schmecken”. El era „cel care gustă”, adică specialistul lor, omul care nu se atingea de băutură în timpul negocierilor. Tot el era cel care controla bugetul și nu lăsa creditul negustoresc să se ducă de râpă. Acest „șmecher” al lor era cu capul limpede și avea grijă ca sașii să nu mai facă împrumuturi nedorite sau să vândă ieftin produse de calitate pentru câteva butoaie de vin acru.
Cât timp Der Schmecken era prezent, oltenii nu mai aveau aceeași libertate să jongleze cu prețurile și cu vinul lor tulburel. Iată cum, într-o combinație savuroasă de negoț, vin și o doză sănătoasă de „strategie”, a luat naștere meseria de „șmecher”, individul pe care nu-l păcălești cu una, cu două.
Șmecheria în bugetul de familie
De atunci, cuvântul „șmecher” a evoluat, dar sensul lui a rămas același: un om isteț, care știe să joace bine pe orice scenă. Chiar și azi, fie că vorbim de bugetul de familie, venituri sau cheltuieli, toți ne dorim să fim un pic „șmecheri”. Adică să ne facem calculele astfel încât să ieșim în câștig, fie că e vorba de un împrumut bine gândit sau de evitarea unor cheltuieli inutile.
Așadar, șmecheria, de la vinul oltenesc la bugetele zilelor noastre, este o artă pe care o admirăm de secole. După cum ne învață povestea oltenilor și sașilor, în viață e bine să fii cu capul limpede și să ai grijă de… bugetul propriu!